Biserica Evanghelica este una dintre cele mai impresionante cladiri din Sibiu. A fost ridicata in sec XIV pe locul unde exista o veche biserica romana inca din secolul 12.    
     Cladirea este dominata de turnul pe 7 nivele cu cele patru turnulete pe colturi, semn ca orasul avea dreptul de condamnare. Cu inaltimea de 73,34 m, turnul este cel mai inalt din Transilvania.
     Corul catedralei este la balcon pe latura de sud si cuprinde o orga in stil baroc realizata de un mester slovac in 1671 care a inlocuit prima orga adusa la Sibiu in 1585. In 1914 marele organ al bisericii a fost instalat, iar in 1997 a fost complet renovat. Este cea mai mare orga din S-E Europei.
     Biserica este un amplu edificiu in stil gotic, cu planul format dintr-un cor poligonal compus din trei travee, flancat la nord de o sacristie; urmeaza spre vest un transept, apoi nava centrala si cele doua laterale; in vest a fost construit turnul masiv, inglobat in cele din urma intr-un nartex format, la randul sau, din trei nave. Coroborand planul monumentului cu aspectul elevatiei, precum si cu informatiile oferite de izvoarele scrise, avem posibilitatea reconstituirii istoricului constructiilor. Partea cea mai veche a edificiului, asa cum reiese si dintr-un document din 1371, era constituita de cor, dar foarte probabil se definitivase si planul bazilical al bisericii, inclusiv transeptul. Tot atunci incepuse constructia turnului, ridicat doar pana la inaltimea etajelor inferioare. In acel moment, biserica cu hramul Sf Maria se prezenta ca o bazilica gotica cu transept si sacristie, navele laterale avand doar jumatate din latimea navei principale.
     Dupa cateva decenii in care, din motive mai putin cunoscute, activitatea de pe santierul bisericii fusese intrerupta, dupa 1424 au fost reluate lucrarile. In aceasta etapa au fost inaltati peretii navei centrale cu 2,60 metri, iar navele laterale au fost largite. Traveele dreptunghiulare ale navei au primit bolti in cruce pe ogive, ca si cele ale colateralelor, unde au fost refolosite vechile chei de bolta. In 1448 a inceput amplificarea spre vest a bisericii, prin constructia nartexului amintit mai sus, care a primit denumirea cunoscuta azi - ferula.
     Aspectul bisericii a fost modificat pe latura sudica dupa 1474, cand s-a hotarat transformarea bazilicii intr-o biserica-hala. S-a suprainaltat astfel peretele exterior sudic, iar in interior, prin transformarea structurii zidului, s-a format o tribuna laterala prevazuta cu bolta stelata. Tribuna a fost prelungita si deasupra navei sudice a ferulei, precum si deasupra transeptului, dar aici a fost apoi inlaturata. In 1494 a fost terminat turnul bisericii, suprainaltat cu inca doua etaje.

     Alte lucrari mai putin ample au constat din construirea celor doua pridvoare situate pe laturile de sud si nord, ambele adapostind cate un portal cu ancadramente gotice bogat profilate. Deasupra portalului sudic a fost construita o capela, iar în 1520 a fost ridicat turnuletul cu scara spiralata de pe aceeasi fatada, incheindu-se definitiv lucrarile.
     Biserica evanghelica din Sibiu, una dintre cele mai monumentale lacasuri de cult gotice din Romania, prezinta o importanta deosebita deoarece, asa cum arata Virgil Vatasianu, realizeaza pentru intaia oara imbinarea bazilicii arhaice cu o elevatie gotica matura.
     In interior, in colaterala nordica, ogivele se sprijina pe console cu motive vegetale, una dintre ele fiind decorata cu o masca umana. Pe cheile de bolta sunt reprezentati Maria si Isus, apoi simbolurile evanghelistilor Luca si Marcu. Elemente sculpturale mai deosebite intalnim si in nava laterala de sud. Aici cheile de bolta cu decor figurativ sunt cele cu imaginea lui Isus, a mielului cu stindardul (Agnus Dei) si a lui Isus cu cartea in mana. Mentionam de asemenea cheia de bolta cu reprezentarea episcopului Wolfgang aflata in ferula.
     In exterior retin atentia cele doua ancadramente de portal plasate in interiorul pridvoarelor de sud si nord. Portalul sudic este mai vechi, fiind executat in 1457. In nord, pietrarul Nicolae a terminat pridvorul in anul 1509, dupa modelul celui din sud.
     In nord-estul monumentului se afla usa de acces la sacristie, care deasupra cadrului cu baghete incrucisate are incastrat in zidarie un detaliu al unei usi in stil Renastere, provenit foarte probabil din casa comitelui Albert Huet, blazonul sau fiind datat in 1595.
     Pe fatada din sud a corului, deasupra unei usi gotice, este incastrat un relief cu tema Rugaciunea pe Muntele Maslinilor. Desi lucrarea a suportat interventii ulterioare destul de radicale, se recunoaste scena in care Isus, intr-un peisaj arid, este ingenuncheat in fata potirului. Relieful este atribuit unui atelier local inspirat din sculptura gotica central-europeana din ultimul sfert al secolului al XV-lea.

     Revenind in interiorul catedralei, trebuie sa mentionam fresca aflata pe peretele din nord al corului. Scena reprezinta Rastignirea, incadrata de un decor arhitectural in care sunt plasate o serie de personaje biblice si istorice. Pictura este executata de pictorul Johannes de Rozenaw in 1445, presupus a fi originar din Austria. In mod cert, maniera sa de a picta poarta amprente neerlandeze, iar din punct de vedere iconografic se pot sesiza si influente italiene. Pictura a fost restaurata de pictorul restaurator Liviu Ciungan in anii 1989-1990.
     Deosebit de valoros si bogat este inventarul mobil al bisericii evanghelice. Chiar daca o serie de vase de cult din argint aurit, opere ale unor vestiti mesteri sibieni, precum Sebastian Hann, nu sunt accesibile publicului, alte piese de mare valoare pot fi admirate in biserica.
     In cor, in axul bisericii se afla una din cele mai frumoase cristelnite de bronz existente in tara noastra. Are forma unui potir cu talpa, picior, nod si bazin, fiind decorat cu o serie de inscriptii cu minuscule si majuscule gotice. De asemenea, pe suprafata sa sunt realizate 228 de plachete in relief, multe din ele reprezentari figurative de influenta bizantina. Cristelnita este opera mesterului Leonhardus din anul 1438; traditia pledeaza pentru turnarea ei din bronzul tunurilor turcesti capturate de catre sibieni in 1437.
     In 1672 a fost executata de catre J. West orga bisericii, care peste doi ani a fost pictata de Paul Demosch si Jeremias Stranovius contra sumei de 700 florini.
     In biserica se mai pastreaza cateva altare poliptice. Unul dintre acestea se pare ca este vechiul altar al bisericii evanghelice, databil intre 1480 si 1545, voletii fiind inspirati din ciclul Patimilor lui Albrecht Durer. Panoul central si predela au fost repictate in 1701 de pictorul Jeremias Stranovius cel Batran. Altarul, o creatie a unui pictor provenit din scoala dunareana, a fost restaurat la Brasov de catre restauratoarea Gizela Richter si reamplasat in biserica, in transept, in anul 1986. Un alt altar, de mai mici dimensiuni, provenit de la Dobarca, prezinta interes datorita faptului ca a fost realizat in prima jumatate a secolului al XVII-lea in maniera altarelor poliptice. In ferula se mai pastreaza un grup statuar din lemn, Isus intre doi ingeri (a doua jumatate a secolului al XVI-lea), adus de la parohia evanghelica din Copsa Mare, restaurat in 1975 si montat intr-un altar modern. De asemenea, se mai pastreaza vechiul amvon al bisericii, databil la sfarsitul secolului al XV-lea, executat cu mare probabilitate de mesterul pietrar sibian Andreas Lapicida.
     Biserica a servit si ca loc de inmormantare pentru primari, comiti sau alte personalitati sibiene. Pietrele funerare care acopereau mormintele acestora au fost demontate din nava bisericii in anul 1853 si incastrate in zidurile ferulei, obtinandu-se astfel un ansamblu unic ca valoare in tara noastra.
     In ordine cronologica, printre cele mai vechi lespezi funerare sunt cele ale primarilor Nicolaus Proll si Georg Hecht, ambii decedati in 1499. Cele doua lespezi sunt realizate in marmura rosie; textul este inscris intr-un chenar in jurul blazoanelor defunctilor. Daca piatra funerara a domnului muntean Mihnea Voda cel Rau (ucis in fata bisericii in anul 1510), decorata cu o cruce, denota influente din Tara Romaneasca, in schimb celelalte lespezi din secolul al XVI-lea certifica cu claritate impamantenirea noului stil, al Renasterii. Majoritatea lespezilor sunt realizate in marmura rosie sau gri, eventual in piatra, avand textul inscris pe bordura, iar partea centrala este ocupata de blazoane. In aceasta categorie se inscriu lespezile primarilor Johannes Lulay (+1521), Servatius Weidner (+1576), Simon Miles (+1576) si Blasius Rhau (+1581). In schimb, placa funerara a comitelui Petrus Haller (+1569) a fost turnata in bronz.
     Din secolul urmator dateaza pietrele funerare ale comitilor Albert Huet (+1607) si Valentin Seraphim (+1639), cea de-a doua fiind o excelenta reprezentare integrala in relief a figurii celui decedat.
     In acest secol au activat doi dintre marii sculptori sibieni, Elias Nicolai si Sigismund Moss. Lui Elias Nicolai i se datoreaza nu mai putin de opt pietre funerare, executate intr-o perioada de circa doua decenii. Primele creatii sunt mai simple, in general subimpartite in doua registre, in cel superior fiind reprezentat blazonul, sub care apare textul comemorativ. Din aceasta categorie fac parte lespezile funerare ale comitelui Michael Agnethler (+1645), ale primarilor Tobias Sifft (+1651) si Johannes Reussner senior (+1637), a senatorului Lucas Low (+1641), a senatorului Dominicus Rosenauer (+1616- piatra a fost pusa in 1636) si a preotului Petrus Richelius (+1648). Alte doua pietre funerare datorate lui Elias Nicolai demonstreaza o mai aprofundata stiinta a sculptarii pietrei, prin redarea fizionomiei si anatomiei umane: lespedea senatorului Michael Schwartz (+1655), unde este realizata o compozitie cu invierea lui Christos, precum si cea a comitelui Valentin Franck (+1648), in care defunctul este reprezentat de la genunchi in sus, vazut frontal. Lui Elias Nicolai i se datoreaza si epitaful lui Michael Agnethler (+1645), executat din lemn sculptat policrom.
     Moss a realizat doua din cele mai frumoase lespezi funerare aflate in ferula. Pietrele executate pentru comitii sasi Mathias Semriger (+1680) si Andreas Fleischer (+1676), adevarate capodopere ale genului, reprezinta personaje defuncte vazute integral in vesminte de gala. Se remarca aici o anumita inclinatie pentru redarea detaliilor vestimentare, dar concomitent se recunosc in aceste lucrari o serie de elemente renascentiste tarzii imbinate cu cele baroce timpurii. De asemenea, Moss este si autorul epitafului din lemn sculptat al comitelui Mathias Semriger. Din secolul al XVIII-lea dateaza mai multe pietre funerare aflate fie in ferula, fie in nava centrala a bisericii. Daca lespedea comerciantului Samuel von Dobosi (+1759) si a fiicei sale Eva Susana (+1761) urmeaza schema pietrelor funerare din secolul al XVI-lea, in care alaturi de blazoane apar simboluri (clepsidra, craniul, cartea) si doar formele artistice apartin barocului, piatra funerara policroma a comitelui Simon von Baussnern (+1742) este o creatie baroca matura. In anul 1796 se interzic inhumarile in biserica, dar cu toate acestea, se va mai face o exceptie in anul 1803, cand trupul neinsufletit al baronului Samuel von Brukenthal va fi depus in cripta amenajats langa amvon.