Macinarea cerealelor a constituit, in intreaga istorie a civilizatiei omenirii, sfera de activitate productiva care a receptat cea dintai noile investitii in domeniul miscarii, al transmiterii acesteia prin sisteme specifice proceselor tehnologice si al surselor de enrgie.
     Pe de alta parte, perenitatea pietrelor morilor ofera posibilitatea urmaririi, incepand din neolitic si pana astazi, fara nici un hiatus istoric, a modului in care a evoluat acest adevarat "monument princeps" al tuturor popoarelor cu o civilizatie prin excelenta sedentara, de caracter agrarian.
     Materialele arheologice descoperite in Romania pun la dispozitie cu generozitate martorii originali ai acestei evolutii istorice, relevand importanta contactelor culturale cu marile civilizatii ale antichitatii greco-romane, care si-au pus amprenta asupra intregului univers instrumental al spatiului circum-mediteranean, deopotriva in perioada clasica elena (atunci apare si se generalizeaza moara paralelipipedica cu miscare lineara), elenistica (atunci se produce trecerea de la moara lineara la cea circulara) si mai ales romana, cand se generalizeaza tipurile fundamentale ale morii: de mana, cu tractiune animala – in varianta cea mai simpla, cu transmisie directa – dar si cea hidraulica, raspandita in ambele versiuni tipologice: cu transmisie directa – tipul oriental, cu roata orizontala – si cu angrenaj pentru multiplicarea vitezei – tipul occidental sau "vitruvian" (pentru faptul ca intaia sa descriere amanuntita o facea des invocatul arhitect roman Vitruviu), avand roata verticala.
     Dacia a cunoscut moara cu apa, cel putin la nivelul marilor orase si resedinte de legiuni, caracterizate printr-o mare densitate demografica, de unde si necesitatea aplicarii unor tehnologii superioare inca din sec. II-III e.n., asa cum ne dovedesc pietrele de moara descoperite la Apulum, Napoca si Micia, care prezinta analogii cu descoperiri similare din intreg Imperiul roman.
     Terminologia latina a intregii structuri tehnice a morilor de mana si de apa dovedeste ca aceste instalatii au ramas in uzul populatiei autohtone intreg mileniul intai, unele dintre ele progresand chiar pe planul perfectionarii tehnice si al randamentului. Aceasta anseamna ca, in momentul asezarii slavilor la nordul Dunarii, al sedentarizarii lor si inceperii practicarii agriculturii mai evoluate, procesul evolutiei morii de mana fusese incheiat, ei preluand de la localnici instalatia perfectionata careia ii imprumuta numirile slave, asa cum se va intampla si cu moara de apa, numiri asimilate ulterior si de catre localnici (cazul rasnitei, al "parparitei", al "crangului" s.a.)
     Prin generalizarea morilor de apa intre secolele X-XII in intreaga Europa, inclusiv in tara noastra, moraritul devine dintr-o mai veche indeletnicire gospodareasca o importanta industrie feudala, la inceput monopol al marilor feude laice si ecleziastice si al domnilor de tara sau al principilor, treptat intrand in posesia lor asa cum s-a antamplat si cu instalatiile hidraulice, si cu cumunitatile obstesti taranesti.
     Introducerea uriaselor mori cu cai incepand din secolul al XIV-lea, dupa generarea noului sistem de inhamare a cailor – hamul pectoral in locul colierului de gat din antichitate – si a morilor de vant, completeaza seria tipurilor energetice proprii civilizatiei populare traditionale. In cadrul fiecareia dintre categoriile energetice se produce, in timp, o diversificare tipologica cu adevarat impresionanta, la nivelul constructiei rotilor de apa si de vant, al sistemelor de transmisie si al treptelor de realizare a acesteia, cat si pe planul constructiei propriu-zise a morilor, studiul acestui domeniu cansacrand o adevarata noua stiinta: mulinologia.
     Prin numarul de exponate din aceasta grupa expozitionala (pana acum au fost transferate 22 instalatii din toate tipurile si variantele) a fost demonstrata capacitatea de adaptare si creatie originala in domeniul tehnic a romanilor, aici regasindu-se cea mai mare parte a tipurilor de mori europene, atat din aria sa rasariteana sau occidentala cat si din nordul mediteranean, ceea ce confera antregii colectii valoarea de sinteza originala pe plan continental.
     Fenomenele specifice Romaniei, ca acela al incomparabilei densitati a morilor cu ciutura (au existat sate care aveau, odinioara si 30-40 asemenea mori de apa insiruite pe unul sau doua cursuri de apa, asemeni unei salbe de margele), al valorificarii cu maxima ingeniozitate a particularitatilor locale ale retelei hidrologice, ca si a altor agenti naturali, ceea ce a generat impresionanta varietate tipologica a instalatiilor de morarit, in sfarsit, cel al specializarii unor localitati in exploatarea morilor de apa, cu cai sau de vant, deservind zone intinse din jur, sau chiar in construirea si exportarea unor asemenea instalatii (cazul catorva sate din Muntenia, intre care Cascioarele, care sunt amintite ani la rand in Registrele vamale de la sfarsitul secolului XVIII, ca exportatoare de "mori pe dubase" – plutitoare – in Imperiul otoman), ilustreaza importanta exceptionala in istoria civilizatiei romanilor a acestui sector al alimentatiei populare, determinant pentru stabilirea caracterului sedentar al civilizatiei unui popor.
     Ce concluzie finala se poate desprinde dintr-o sinteza a ideilor privind modul de valorificare a resurselor alimentare oferite de pamantul romanesc?
     Fara indoiala ca aceasta se refera la stravechea si necontenita locuire, de catre romani si stramosii lor, a acestor pamanturi, caci numai sedentarismul si practica milenara neintrerupta pot asigura o civilizatie atat de bogata in cunostinte si practici, in procedee si instrumentar traditional, pentru achizitia din natura a tuturor resurselor si prelucrarea acestora atat de diversa, pentru acoperirea tuturor nevoilor vietii.
     Diversitatea instrumentala intalnita in acest sector tematic mai demostreaza insa o alta calitate a romanilor: aceea a deschiderii lor spre dialogul cultural cu alte popoare, fara ca aceasta sa-i altereze originalitatea propriei culturi, idee evidentiata si de Constantin Noica: "Cand civilizatia noastra s-a ridicat pana la cultura, ea nu a creat totul din nou, ci a fost, ca si in fata naturii, intru culturi istorice date. Nu s-a ivit la noi ispita desarta a noutatii totale. Noi am stiut sa aducem noutatea intru ce ne era istoriceste propriu".