Olarit

     Ceramica populara, definita drept „cea mai veche intrebuintare, pe deplin constienta si calculata, pe care omul a dat-o unei transformari chimice”, a cunoscut printre cele dintai efectele „revolutiei neolitice”, constand in acest caz din perfectionarea arderii inchise in cuptoare uni- sau bicamerale, unele simple, fara vatra organizata, altele cu placa perforata care desparte camera de foc de cea de ardere, si din introducerea rotii de olar, initial cu miscare inceata, actionata manual, ulterior cea rapida, actionata de picior (cea dintai s-a pastrat in functiune pana in deceniul sase al secolului al XX-lea).
     Introducerea procedeului smaltuirii vaselor tarziu, in evul mediu, si nu in toate zonele (Maramuresul conserva pana in zilele noastre cel mai vechi procedeu de diminuare a porozitatii naturale a vaselor ceramice, originar tot din neolitic, acela al lustruirii peretilor vaselor cu o piatra de rau), completeaza seria progreselor tehnice la nivelul proceselor si al procedeelor care au asigurat perfectionarea mestesugului ceramic.
     Simbol al sedentarismului si continuitatii si material fundamental in cercetarea arheologica pentru determinarea apartenentei etnice si cronologice a diferitelor comunitati etnice si culturi arheologice, ceramica populara a gasit, prin eforturi de cristalizare la nivelul fiecarei comunitati si chiar al fiecarei zone etnografice sau centru specializat, a unei indelungate experiente tehnologice si artistice, un tipar stilistic propriu, definit deopotriva prin repertoriul stilistic, prin morfologia produselor, dar si prin particularitatile tehnologice, felul arderii si tipul cuptorului jucand cel mai important rol.
     Urmarind in egala masura reprezentarea in muzeu a tuturor provinciilor istorice si geografice din Romania, dar si a tipurilor distincte de ceramica populara romaneasca sau apartinand celorlalte nationalitati conlocuitoare (maghiara si germana), factor care subsumeaza procedeele tehnice diferite in cadrul proceselor de preparare a pastei, plasticizare, modelare a vaselor, uscare, impermeabilizare, ardere si decorare, a fost constituita o grupa tematica reprezentativa pe plan national, monumentele transferate aici provenind din Bucovina si Maramures, din zonele de deal si de campie a Olteniei, din Banat si Transilvania, ultimele, care vor completa seria, urmand a fi aduse din Muntenia si Dobrogea.
     Problematica grupei este completata de o serie de alte aspecte etnografice importante cum sunt cele ale stilului arhitectonic si al tehnicilor de constructie specifice fiecarei zone, structura interiorului si caracteristicile organizarii atelierului olarului, natura ocupatiilor de baza completate prin practicarea mestesugului, reflectata de anexele gospodaresti si instrumentarul agro-pastoral, din raportul tuturor acestor materiale rezultand si importanta olaritului in cadrul fiecarui centru, statutul social, economic si cultural al mestesugarului.
     In felul acesta „satul olarilor” se constituie –ca si celelalte grupe tematice- intr-o expozitie sui generis in cadrul unui mare muzeu care, propunandu-si caracterizarea culturii poporului roman din perspectiva progresului istoric al fenomenelor care structureaza fundamental civilizatia sa traditionala, definirea modului sau de viata prin prisma infrastructurilor tehnice ale economiei traditionale, recurge la o ampla analiza expozitionala, cea mai cuprinzatoare de acest fel pe plan international, a fiecarui fenomen in parte –prezentat in cadrul unei grupe tematice realizata multilateral prin evidentierea categoriilor tehnice, morfologice si stilistice, prin integrarea particularitatilor zonale intr-o ampla viziune nationala.

Home \| Istoric \| ASTRA \| Paltinis \| Fagaras \| Rezervatii \| Marginime \| Muzee \| Biserici \| Centrul istoric \| Distractii

Olarit

Prelucrarea ceramicii in scopul confectionarii instrumentarului de uz gospodaresc si a unor valori decorativ-artistice (olaritul), a constituit pe teritoriul Romaniei, inca din zorii civilizatiei omenirii –civilizatia neolitica- cea dintai si cea mai importanta „industrie casnica” prin intensitatea practicarii sale (in evul mediu nu au existat practic micro-zone fara olari, iar satele specializate in olarit au fost de ordinul sutelor, chiar si astazi tara noastra bucurandu-se de reputatia de a fi conservat, cel mai deplin pe plan european tehnica si arta olaritului traditional), prin caracterul de generalitate al utilizarii produselor, prin specializarea acestei activitati in cadrul a numeroase centre si valorificarea curenta a produselor in intreaga tara, in targuri sau prin comertul ambulant.
Ceramica populara, definita drept „cea mai veche intrebuintare, pe deplin constienta si calculata, pe care omul a dat-o unei transformari chimice”, a cunoscut printre cele dintai efectele „revolutiei neolitice”, constand in acest caz din perfectionarea arderii inchise in cuptoare uni- sau bicamerale, unele simple, fara vatra organizata, altele cu placa perforata care desparte camera de foc de cea de ardere, si din introducerea rotii de olar, initial cu miscare inceata, actionata manual, ulterior cea rapida, actionata de picior (cea dintai s-a pastrat in functiune pana in deceniul sase al secolului al XX-lea). Introducerea procedeului smaltuirii vaselor tarziu, in evul mediu, si nu in toate zonele (Maramuresul conserva pana in zilele noastre cel mai vechi procedeu de diminuare a porozitatii naturale a vaselor ceramice, originar tot din neolitic, acela al lustruirii peretilor vaselor cu o piatra de rau), completeaza seria progreselor tehnice la nivelul proceselor si al procedeelor care au asigurat perfectionarea mestesugului ceramic. Simbol al sedentarismului si continuitatii si material fundamental in cercetarea arheologica pentru determinarea apartenentei etnice si cronologice a diferitelor comunitati etnice si culturi arheologice, ceramica populara a gasit, prin eforturi de cristalizare la nivelul fiecarei comunitati si chiar al fiecarei zone etnografice sau centru specializat, a unei indelungate experiente tehnologice si artistice, un tipar stilistic propriu, definit deopotriva prin repertoriul stilistic, prin morfologia produselor, dar si prin particularitatile tehnologice, felul arderii si tipul cuptorului jucand cel mai important rol. Urmarind in egala masura reprezentarea in muzeu a tuturor provinciilor istorice si geografice din Romania, dar si a tipurilor distincte de ceramica populara romaneasca sau apartinand celorlalte nationalitati conlocuitoare (maghiara si germana), factor care subsumeaza procedeele tehnice diferite in cadrul proceselor de preparare a pastei, plasticizare, modelare a vaselor, uscare, impermeabilizare, ardere si decorare, a fost constituita o grupa tematica reprezentativa pe plan national, monumentele transferate aici provenind din Bucovina si Maramures, din zonele de deal si de campie a Olteniei, din Banat si Transilvania, ultimele, care vor completa seria, urmand a fi aduse din Muntenia si Dobrogea. Problematica grupei este completata de o serie de alte aspecte etnografice importante cum sunt cele ale stilului arhitectonic si al tehnicilor de constructie specifice fiecarei zone, structura interiorului si caracteristicile organizarii atelierului olarului, natura ocupatiilor de baza completate prin practicarea mestesugului, reflectata de anexele gospodaresti si instrumentarul agro-pastoral, din raportul tuturor acestor materiale rezultand si importanta olaritului in cadrul fiecarui centru, statutul social, economic si cultural al mestesugarului. In felul acesta „satul olarilor” se constituie –ca si celelalte grupe tematice- intr-o expozitie sui generis in cadrul unui mare muzeu care, propunandu-si caracterizarea culturii poporului roman din perspectiva progresului istoric al fenomenelor care structureaza fundamental civilizatia sa traditionala, definirea modului sau de viata prin prisma infrastructurilor tehnice ale economiei traditionale, recurge la o ampla analiza expozitionala, cea mai cuprinzatoare de acest fel pe plan international, a fiecarui fenomen in parte –prezentat in cadrul unei grupe tematice realizata multilateral prin evidentierea categoriilor tehnice, morfologice si stilistice, prin integrarea particularitatilor zonale intr-o ampla viziune nationala.
Marginea Sacel Oboga Horezu A Horezu B Sasca Romana Corund Obarsa


Home \| Istoric \| ASTRA \| Paltinis \| Fagaras \| Rezervatii \| Marginime \| Muzee \| Biserici \| Centrul istoric \| Distractii