BluePink XHost |
Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink |
Home | Istoric | ASTRA | Paltinis | Fagaras | Rezervatii | Marginime | Muzee | Biserici | Centrul istoric | Distractii |
||
| >>Scoala italiana | ||
Ecce Homo |
||
![]() |
||
Tiziano Vecellio da Cadore |
||
| TIZIANO VECELLIO, zis TITIAN (Pieve di Cadore 1485 ? - Venetia 1576), "Patriarhul" picturii venetiene, revine, dupa 30 de ani, in Pinacoteca Brukenthal, cu lucrarea sa "Ecce Homo" disparuta (impreuna cu alte sapte opere de exceptie) in conditiile regretabilului furt din 1968. Tabloul, reprezentand una din cele mai reusite imagini ale lui Cristos in aceasta ipostaza, releva fermitatea virila a trasaturilor MARTIRULUI, demnitatea sa austera. Lucrarea a fost achizitionata ca opera a scolii italiene de pictura si consemnata astfel in catalogul manuscris al Pinacotecii Brukenthal ("Der Alteste Galeriekatalog", nr. 12). Este inscrisa apoi ca opera lui Titian in catalogul din 1844 ("Fuhrer durch die Gemaldegalerie", nr. 111), revenind la autor italian anonim in cataloagele din 1893 ("Fuhrer durch die Gemaldegalerie", nr. 12) si 1901 (Michael Csaki, "Fahrer durch die Gemaldegalerie", nr. 1154). Michael Csaki, custodele muzeului Brukenthal, este cel care in catalogul sau rationat din 1909 va inscrie "Ecce Homo" in "Scoala lui Titian". Notabil este faptul ca in redactarea acestui catalog exhaustiv, Michael Csaki a beneficiat de consultanta a trei mari personalitati ale istoriei artei de la inceputul veacului: Dr. A. Bredius din Haga, Dr. Hofstede van Groot din Amsterdam si Dr. Karl Voll din München. Acestia au vizitat Pinacoteca Brukenthal, studiindu-i patrimoniul, emitand o serie de opinii, (unele valide si astazi) privind identitatea autorilor mai multor tablouri din toate scolile de pictura europeana ale muzeului sibian. In aceste circumstante a fost incadrat "Ecce Homo" in scoala lui Titian. In jurul anului 1955, seful Galeriei de arta Brukenthal, Theodor Ionescu (care cu sprijinul celor mai prestigioase nume ale istoriei artei europene de pretutindeni reia investigarea unei insemnate parti a patrimoniului artistic european de la Sibiu) readuce in atentie problema atribuirii tabloului "Ecce Homo", demonstrand cu argumente valide apartenenta acestei lucrari creatiei marelui titan renascentist venetian TITIAN. Theodor Ionescu s-a adresat in acest sens distinsilor istorici de arta Roberto Longhi si Emma Zocca, cerandu-le opinia privitoare la aceasta senzationala atribuire. Roberto Longhi (conform corespondentei cu Italia, 1958) accepta fara rezerve numele lui Titian cerandu-i cercetatorului sibian sa publice lucrarea in revista de arta "Paragone". Relativ la tablou se pronunta si Emma Zocca (conform corespondentei cu Italia, 1961) care-i furnizeaza lui Theodor Ionescu date noi despre subiectul lucrarii, despre tratarea sa de catre Titian in trei opere cronologic distantate, dar aproape identice ca factura; prima lucrare "Ecce Homo" (aflata la Prado) realizata de Titian a fost o comanda pentru împaratul Carol al V-lea, a doua (muzeul Conde, Chantilly) a fost executata de artist la cererea prietenului sau Aretino, ca replica dupa originalul lui Carol al V-lea. In ceea ce-l priveste pe "Ecce Homo" din Pinacoteca Brukenthal, Emma Zocca apreciaza ca tabloul este executat de artist la batranete si releva modul in care Titian a stiut sa reia si sa reelaboreze cu multa vigoare o compozitie pe care a definit-o in forma identica cu multi ani inainte. Calitatile de exceptie ale tabloului de la Sibiu, recunoasterea sa pe plan international, au dus la publicarea sa in monografia "Tizian" a prestigioasei edituri Flamarion. |
||
Home | Istoric | ASTRA | Paltinis | Fagaras | Rezervatii | Marginime | Muzee | Biserici | Centrul istoric | Distractii |
||