Adresa: Str. Mitropoliei, Nr. 2
Tel: 0269/218143

     Complexul de cladiri al Primariei Vechi (numit si Casa Altemberger - Pempfflinger), compus din opt corpuri de cladire, este poate cel mai important ansamblu de arhitectura civila gotica din Transilvania. Supusa unor ample lucrari de restaurare in vederea amenajarii Muzeului de Istorie intre anii 1967 - 1988, ea a fost cercetata pentru prima data sistematic. S-au putut, deci, stabili etapele de constructie, aspectul initial al turnului-locuinta si identitatea unuia din mesterii care au contribuit la constructii. Desi mai exista opinii controversate ale cercetatorilor, vom aminti faptul ca, in conformitate cu opinia restauratorului cladirii, arhitectul Hermann Fabini, cladirile construite de catre Thomas Altemberger, primar al Sibiului (1470-1491) si jude regal, au luat locul unor case mai vechi existente pe parcelele respective. Se propune datarea etapei initiale pentru anii 1475 - 1485.

     Situat in coltul de sud-vest al ansamblului, turnul-locuinta apartine fazei de constructie datorate lui Thomas Altemberger si a luat locul unei case de lemn, asa cum demonstreaza sapaturile arheologice. Este o constructie de plan patrat ce se ridica pe inaltimea a trei etaje. Vszut dinspre curte, la primul etaj se afls un bowindow cu o fereastra gotica dreptunghiulara tripartita cu baghete incrucisate. Etajul urmator are o fereastra similara, pe cand la ultimul etaj apare doar o fereastra bipartita. Acoperisul este abrupt, fiind refacut, ca si ultimul etaj, conform solutiei oferite arhitectului restaurator H. Fabini de dispozitia turnului-locuinta din curtea casei Haller. La parter se afla un vast spatiu subimpartit in patru travee, cu bolti in cruce sprijinite pe un stalp octogonal central, dispozitie ce se repeta si la etajul intai, unde accesul se face printr-o usa cu un cadru de baghete incrucisate (incaperea de la acest etaj se pare ca a servit ca sala de receptii). Partea superioara a cadrului de usa are un arc in acolada, cu doua blazoane de o parte si alta. Acestea apartin lui Thomas Altemberger si sotiei sale Afra de Salzburg. Existenta blazonului lui Altemberger este si un termen aproximativ de incadrare a etapei de constructie, etapa care cuprinde si executia corpului de cladire alaturat in directia nord. Prin intermediul unei constructii poligonale adosata turnului, in interiorul careia se afla o scara spiralata, se poate patrunde la etajele al treilea si al patrulea, ambele incaperi neboltite fiind folosite in trecut drept camere de oaspeti.
     Aripa de cladire alaturata spre nord, construita tot de Thomas Altemberger, este formata din doua niveluri, parter si etaj. Elementele cele mai insemnate se afla la nivelul parterului: ne referim la loggia ce ni se infatiseaza in momentul in care, prin trecerea boltita, am patruns in curtea din spate, formata intre zidul cladirii si zidul incintei a treia de fortificare. Aici, una din incaperile boltite in cruce ale parterului prezinta o loggie compusa din doua travee. Cele doua arcade corespunzatoare, realizate prin ogive in arc frant, sunt sustinute de console executate artistic. Trei dintre ele sunt formate din busturi umane invesmantate in costume poloneze si maghiare. O a patra consola figurativa reprezinta o masca umana. Pe bolta stelata reapar in chip de chei de bolta cele doua blazoane de la cadrul de usa situat in turn. Realizarea loggiei cu elemente sculptate de buna calitate artistica este atribuita de noile cercetari cunoscutului mester sibian Andreas Lapicida, care activa la sfarsitul secolului al XV-lea si in primii ani ai secolului al XVI-lea la Cristian, Carta, Mosna, Atei si bineinteles la Sibiu.
     Revenind la prima curte, semnalam existenta in acest corp de cladire a consolelor masive de piatra care sustin o galerie de acces la incaperile primului etaj. Asa cum se poate observa la turnul-locuinta, si aici reapar detalii de plastica asemanatoare: ancadramente de usi si ferestre gotice, cu sau fara baghete incrucisate. La nivelul etajului se gaseste un mic hol cu bolta stelata urmat de trei incaperi, dintre care in ultima, dupa inlaturarea boltilor de provenienta mai recenta, a fost descoperit in februarie 1982 un tavan pictat cu motive romboidale verzi. Tavanul are dispozitia tavanelor casetate din perioada Renasterii si poate fi plasat cu aproximatie, prin analogie cu tavane asemanatoare din bisericile din Buia, Codlea sau Vulcan, la sfarsitul secolului al XVII-lea sau inceputul secolului urmator.
     Dupa moartea lui Altemberger, survenita in 1491, casa a ajuns in proprietatea primarului Nicolaus Prol, apoi, din 1501, in cea a primarului Johannes Lulay, care s-a casatorit cu vaduva proprietarului anterior. Acum se ridica un nou corp de cladire, situat in coltul de nord al ansamblului, care prin amploare depaseste tot ceea ce fusese construit pana atunci. Este practic un edificiu compus din parter si etaj, avand la ambele niveluri o serie de incaperi. La parter, acestea sunt boltite fie cilindric, fie in cruce, iar la etaj, cu exceptia a doua incaperi boltite in cruce, toate celelalte au tavan din grinzi aparente. Desi acest corp de cladire este databil deja in secolul al XVI-lea, intre anii 1510 - 1520, mai conserva o serie de elemente gotice, cum ar fi usi cu cadre de baghete incrucisate sau cu muchii tesite, ferestre bipartite si tripartite refacute conform dispozitiei oferite de bowindowul turnului.
     In acest context, de o factura mai noua este ancadramentul de usa al intrarii principale: chenar dreptunghiular cu extradosul lintelului decorat cu vrejuri. In ax este blazonul lui Johannes Lulay, databil intre 1510 - 1520. Conformatia ancadramentului este tipica pentru intrepatrunderea elementelor gotice cu cele ale Renasterii. Structura generala a acestuia - chenar dreptunghiular, elemente decorative dispuse pe extradosul lintelului in forma de friza, blazon, asezat in ax, pledeaza pentru noul stil. Pe de alta parte, baghetele incrucisate si vrejul indica inca spiritul gotic.
     Initial, acest corp de cladire fusese alipit, in partea de nord, zidului de incinta si implicit turnului de poarta. Dupa ce cladirea a fost achizitionata prin licitatie de catre municipalitatea sibiana (in 1545, cu suma de l 922 guldeni si 64 dinari) de la urmasii lui Marcus Pempfflinger (cel care cumparase casa in 1521), in scopul transformarii sale in primarie, au fost facute noi modificari. A fost amenajata o ampla sala de consiliu, cu suprafata marita fata de limitele zidului de incinta, astfel incat portiunea de cladire iesita in exterior pe directia nord a trebuit sustinuta de un stalp masiv, precum si de o insiruire de console. Acestei etape ii apartin si ferestrele tripartite de la etaj, cu ancadramente specifice Renasterii, avand de acum cunoscuta cornisa sustinuta de friza cu denticuli, dar alaturi de care coexista si ferestrele gotice.
     In perioada secolelor XVI - XVII, ansamblul Primariei Vechi s-a amplificat cu inca doua corpuri de cladire, situate in sud si est, ambele fiind însa neesentiale din punct de vedere stilistic. Complexul de cladiri a primit astfel un plan aproximativ dreptunghiular si a servit drept primarie a orasului Sibiu pana in anul 1945.
     In anul 1988, in cladire s-a inaugurat Muzeul de Istorie din cadrul Muzeului National Brukenthal.
     Nucleul actualului muzeu de istorie l-au constituit colectiile numismatice si de antichitati romane ale lui Samuel von Brukenthal. Fondul de antichitati, desi apreciabil ca numar, cuprinzand o serie de obiecte de valoare (statui, arme, obiecte uzuale), s-a bazat pe descoperiri intamplatoare, nefiind sistematizat. In schimb, de multa atentie s-au bucurat colectiile numismatice (monede antice grecesti si romane, medievale - unguresti, transilvanene, germane si din alte tari) care spre sfarsitul secolului al XVIII-lea contineau circa 35.000 piese. In cursul secolului XX, prin asimilarea colectiilor de arme ale Societatii Carpatine Transilvanene si a colectiilor de istorie ale muzeului Astrei, numarul total al bunurilor din patrimoniul sectiei de istorie a crescut considerabil. La toate acestea s-au adaugat atat materialele rezultate din numeroasele cercetari arheologice ale ultimilor ani, cat si din donatii si achizitii. In acest fel, structura actuala a fondului arheologico-istoric consta din circa 60.000 monede, 39.000 piese muzeale cu caracter arheologic (la care se adauga alte 82.000 fragmente de piese rezultate din sapaturi arheologice), aproape 14.000 obiecte de breasla si arta decorativa si circa 1 .900 arme.
     Dintre numeroasele expozitii permanente ale Muzeului de Istorie, mentionam urmatoarele:
- Arheologie preistorica si veche
- Arheologie medievala: 39.000 piese muzeale arheologic, la care se adauga 82.000 fragmente de piese
- Sigilii si stampe
- Carl Engber, colectionar si bibliofil
- Breslele sibiene: circa 14.000 obiecte
- Cabinetul numismatic: 60.000 monede antice grecesti si romane, medievale-unguresti, transilvanene, germane
- Arme si armuri: 1.900 piese
- Miscarea nationala si culturala din Transilvania in epoca moderna
- Grafica documentara: 33.000 piese
- Din istoria Sibiului
- Medalii si decoratii
- Lapidariul antic si medieval, intre piesele caruia se numara statuia zeitei Hecate si reprezentarile lui Mythras si Jupiter